Unchiul meu, Hal, este foarte deștept și nu ratează nicio ocazie să-mi zică asta. Spune mereu că ești ceea ce mănânci. Tocmai am mâncat un hamburger și stau pe peluza din fața casei mugind cât mă țin plămânii de o oră.
— Muuuu! urlu, iar vecinul de peste drum închide fereastra trântind-o zgomotos.
Poate ar trebui să fiu mai discret. Mestec niște iarbă și mă gândesc la ce ar fi putut cauza asta. Soția mea spune că glutenul este modificat genetic de Monsanto și că asta te poate afecta grav, dar nu am auzit niciodată să provoace astfel de reacții. Unchiul meu spune că toate albinele mor și nimeni nu știe de ce, dar eu nu simt că aș muri. Mă simt doar ca un taur după ce am mâncat burgerul acela. Poate crabul spațial a fost de vină.
L-am găsit în seara precedentă lângă pârâu. Stăm prost cu banii, așa că nu sunt prea pretențios. Pot pregăti pe grătar fără probleme și câteva animale moarte pe drumul național, și nu văd nicio diferență între ceva care a murit pe marginea drumului și ceva care a murit lângă pârâu. Tot la cincisprezece minute de casă sunt ambele locuri.
Carapacea sa părea strălucitoare atunci când l-am găsit, dar pe măsură ce l-am tras spre casă, a devenit maro ca poteca de praf. Când l-am pus pe grătar, jur că s-a transformat în roz ca pielea. Când l-am ridicat ca să-l întorc, avea deja formată o crustă perfectă deasupra sa. Pe măsură ce-l găteam, nu și-a mai schimbat culoarea precum un cameleon, așa că am presupus că totul a fost doar în imaginația mea. Dar soția a refuzat să-l mănânce pentru că a văzut lumini pe cer în noaptea precedentă, iar carnea avea un gust foarte ciudat. Așa că l-am numit crabul meu cosmic.
Poate comanda escadrile de crabi menite să cucerească planete din Calea Lactee. A străpuns cu cleștii săi norii îmbrăcați în nemuritoarele lor pijamale pufoase. Poate că totuși nu ar fi trebuit să-l mănânc.
Iau o gură de iarbă și intru în casă. Bebelușul plânge, dar soția știe cum să-l calmeze. Eu, în schimb, devin frustrat pe măsură ce încerc toate tipurile de formule de lapte praf până când una îl liniștește.
Reflexia mea pare un pic verzuie. Probabil de la atâta iarbă cât am tot rumegat, dar nici nu mă simt prea bine. De când s-a născut copilul, mă simt atât de bătrân și obosit. Soția strigă peste plânsetele copilului.
— Avem nevoie de mai mult lapte praf. Dacă ai terminat de mugit, poți să mergi să cumperi?
Mugesc a aprobare. Dar, mai întâi, iau o felie de pizza cu pui și ceapă din frigider. Poate asta îmi va potoli stomacul.
Acum sunt un pui. Zbor peste pământ ca și cum aș fi una dintre acele păsări nebune din povestea lui Daphne du Maurier. Ceapa are și ea un efect asupra mea: picioarele par să fie rădăcini, împingându-se adânc în pământ. Apăs adânc, până la fund, pe pedala de accelerație în timp ce zbor spre supermarket.
Mă opresc la magazinul hipsteresc în loc să merg pînă la supermarket unde au mereu discounturi însemnate. Aici, sunt mai multe lucruri care îmi permit să-mi încerc noile superputeri abia descoperite “ești ceea ce mănânci”, chiar dacă sunt scumpe ca naiba. În plus, au mostre gratuite.
O doamnă îmi întinde o ceașcă de hârtie plină cu salată făcută din broccoli. Aproape imediat, simt cum fața mea se înverzește, iar partea de sus a capului se umple cu denivelări.
Având în continuare capacitatea de a zbura precum un pui, îmi flutur aripile către următoarea mostră gratuită.
Un adolescent îmi înmânează un fel de ghemotoc alb-rozaliu mototolit pe o scobitoare spunându-mi că este brânză de capră învelită în bacon. O mănânc dintr-o înghițitură.
— Meee!
Nasul meu începe să se lățească, asemenea nasului unui porc. Din cauza mâncării cu slăninuță. Brusc pot mirosi totul, iar cel mai puternic miros vine din spatele magazinului.
Mă îndrept într-acolo să văd ce mai pot mânca. Ce altceva pot deveni. Stomacul meu mormăie îngrozitor, probabil pentru că am devenit parțial o capră, iar caprele pot mânca orice. Îl zăresc, în fine, în secțiunea de pescărie. Acesta este ceea ce voi lua acasă și voi găti la grătar.
Doamna de la casă se uită cu teamă la mine în timp ce plătesc. Probabil crede că nu îmi permit să cumpăr asta, ceea ce este adevărat. Acum nu o să mai pot plăti chiria. Îmi doresc din nou să fiu inteligent ca unchiul meu. El face bani buni folosindu-și creierul acela rapid. Mă simt ca un prost când conștientizez că sunt doar un adult obosit, plin de responsabilități și nevoit să achite constant zeci de facturi curente și restante.
Odată ajuns acasă, îmi aud soția zicând ceva legat de laptele praf al bebelușului și de sosirea inopinată a unchiului Hal, dar nu mă pot concentra decât la chiorăitul sinistru al propriilor mațe. Merg direct la grătarul din curte, însoțit de captura mea: o bucată învelită în hârtie de la pescărie etichetată “friptură de rechin”.
— Arăți minunat!, îl aud pe Hal exclamând deodată.
Habar n-am cum a ajuns lângă grătar.
— Ai folosit vreo cremă pentru piele? Parcă ai fi cu 20 de ani mai tânăr!
Mă privește cu ochi scrutători. Este puțin confuz.
Râd în hohote, iar vocea mea sună aproape la fel de înaltă ca a unei soprane.
— Doar mănânc sănătos, îi răspund făcându-i concomitent cu ochiul.
Îi fac semn să se apropie și îi arăt grătarul. Ochii mei sunt mari și ieșiți din orbite, ca și cum aș vedea Universul pentru prima dată. Îl observ cum transpiră, uitându-se în jurul nostru cu o oarecare nervozitate. Nasul îi tresare când simte mirosul cărnii ciudate de pe grătar. Gura îi formează o grimasă când se uită la pata roșie de pe pieptul meu. La dinții mei triunghiulari și pătați. La cuțitul din mâna mea.
A realizat că ceva nu este în regulă. Unchiul meu e foarte deștept. Mereu am vrut să fiu deștept.
Meaning and Fusion of Work 