Sacoșa se rupe brusc. Câteva cărți se împrăștie pe beton, restul rămân într-un bloc compact, greu și inflexibil. Descui ușa boxei și le car înăuntru, amestecate la întâmplare: cărți care-mi sunt încă aproape sau mi-au rămas mici; uitate complet sau vechi, moștenite, în limbile migrațiilor ocazionale ale familiei.
Cărți pe care le-am scris.
Sunt demodate, inutile, scufundate în torentul de informații, dezmembrate și fărâmițate, transformate în “surse primare”, hrănind, împreună cu altele, sistemele de colectare, ierarhizare multiplă și interconectare a informațiilor; care, alături de alte sisteme, sunt accesibile prin interfețe: sisteme integrate, inteligente, personalizate și avansate de lucru, de divertisment, de documentare. Le așez rapid, fără să le las să-mi trezească amintiri. Când termin, închid lacătul hotărâtă și le întorc spatele.
Ana și Radu au aranjat cu grijă în urma mea. Au despachetat deja noul sistem care va ocupa spațiul rămas liber. Lucrează la unison, fericiți: au o jucărie nouă.
— Ai să vezi cât de bine o să arate, încearcă să mă consoleze Radu. E minimalist, cum îți place ție.
În surprinzătorul nostru conflict mocnit din ultima vreme, cărțile au devenit un simbol al neadaptării mele la lumea modernă. Astăzi am eliminat corpul delict doar ca să descopăr că era vorba de estetică.
— Da, minimalismul modern înlocuiește minimalismul clasic. Știi, cred că trebuie să renovăm
totul acum, asta schimbă conceptul întregului apartament.
— Conceptul este schimbarea însăși, nu există concept, mixează Radu două reclame la
modă.
Râdem cu toții.
Îi las și mă retrag în spațiul de lucru, îmi trag căștile pe urechi și activez realitatea
virtuală. Vor fi ocupați câteva ore să monteze, în sfârșit, cadoul de Crăciun al lui Radu. El
dăruiește întotdeauna același lucru: ultimul gadget la modă. Ține morțiș să cadă în fiecare
capcană de marketing, indiferent câte eșecuri trecute cosmetizează. Niciun gadget nu e
plictisitor sau inutil atâta vreme cât treci la următorul suficient de repede.
Pornesc sesiunea de lucru. Tot ce-i de făcut e descris în detaliu. Am la dispoziție instrumente
atent catalogate. Le folosesc și le evaluez, iar ele învață și devin mai complexe. Îmi scriu
analizele și trimit rapoarte în timp ce alte instrumente îmi evaluează munca în timp real.
Dacă sunt doar o rotiță într-un sistem, sunt una fără iluzia utilității, din ce în ce mai nesigură
că ce face are vreun efect, înconjurată de alte rotițe distribuite haotic în jur.
— Vino să vezi! Mesajul Anei întrerupe temporar tot ce făceam, iar sistemul așteaptă să
decid următoarea mișcare. Mă încălzește entuziasmul sincer al Anei și știu că dezinteresul
meu i-ar umbri ei bucuria.
— Imediat, îi răspund și mă grăbesc să închid totul.
Îmi pare că au reconectat toată casa și nu sunt sigură că înțeleg prea bine ce se întâmplă.
— Parcă văd că rămân blocată pe afară. Nu-mi va da drumul decât dacă răspund la trei
ghicitori.
— Vei rămâne blocată în basm, se distrează Radu. Tot digital deschizi și acum ușa, nu ai
cheie.
— Aha, îi zic rece. Deci e cam același lucru.
Renunț, singura calitate pe care o caut la orice sistem nou este să-mi fie inutil, dar sunt în
minoritate.
Timpul reintră în ritmul obișnuit: teme, joacă, cină, somn. Ne lăsăm cu toții duși de program fără variații. Ana merge în sfârșit la culcare și camera se scufundă într-o liniște apăsătoare în care mă pot ascunde.
Radu deschide o s7clă de vin. Mișcările îi devin dintr-o dată lente, umerii îi cad și când se apropie să-mi dea paharul, ochii lui îmi par și mai afundați în orbite.
— Îmi pare rău, îmi spune, scufundând-se în fotoliu. M-am gândit, să știi. Ai și n-ai dreptate.
Zâmbesc obosită și iau o gură zdravănă de vin. Trebuie să fie talentul nostru special, să putem continuă o ceartă exact de unde am lăsat-o.
— Poate Ana nu are înclinații în direcția asta, continuă el, dar nu ar trebui să o încurajezi.
Dimpotrivă, ar trebui să o ajutăm să se adapteze. AlZel ce șanse va avea? Joburi protejate, prost plătite și nesigure? Tehnologia se dezvoltă amețitor, totul se schimbă rapid.
— Poate totul e instabil pentru că-i la modă să reinventezi orice. Schimbările sunt efemere și
rapide pentru că nu rezolvă nimic. Au ajuns să ne întrebe ce abilități preferăm să își dezvolte
copiii noștri: comunicarea “clasică” sau interogarea sistemelor inteligente. Ca și cum am ajuns la o intersecție unde lucrurile se despart definitiv și e urgent să alegem. Acum. Neapărat.
— Poate că este așa, îmi spune trist.
— Radu, de fiecare dată când un sistem inteligent îți dă un răspuns greșit, crezi că nu l-ai întrebat corect. Este ilogic și unilateral. De asta Ana preferă să râdă de asistenții inteligenți decât să-i folosească. Nu o poți convinge din extrema în care ești.
Știu că preferă lumea algoritmilor unde și-a găsit locul cu pasiune și creativitate.
Restricțiile și reglementările i se par profund incorecte și artificiale. Din partea opusă, cursa se vede inegală: imperfecțiunile sistemelor inteligente sunt definite întotdeauna ca temporare, dar ineficiențele oamenilor sunt privite ca definitive. Sistemele vor fi ameliorate de alte sisteme dar oamenii sunt depășiți fără drept de apel.
— Mi-am trimis CV-ul pentru un job protejat, cum îi spui tu. O să lucrez, parțial, direct cu pacienții.
— Ești sigură? N-ai mai făcut asta niciodată.
— Sper să scap de supravegherea și evaluarea continuă în numele eficienței. De agenți inteligenți personali pe care trebuie să-i configurez să interacționeze cu agentul inteligent al firmei. De nenumărate limitări pe care trebuie să le respect dacă folosesc un sistem inovativ, dar neoficial. Mă simt în vârful unei piramide de algoritmi și agenți inteligenți stivuiți unul peste altul. Aș vrea să cobor.
Se lasă din nou tăcerea între noi. De data asta îmi pare tăioasă, ca și cum pozițiile au fost definite.
— Îmi pare rău pentru cărțile tale.
— E ok, hai să ne culcăm.
Sunt ușurată, este prima dată când vorbesc cu cineva despre noul job.
Meaning and Fusion of Work 