Outdoor Office BarCamp Timișoara, 23 – 25 Octombrie 2025

Ca urmare a succesului primei ediții internaţíonale a Outdoor Office BarCamp, organizată în 2024 în Suedia, pionierii și promotorii mișcării OutdoorOfficeDay organizează a doua ediție internațională a Outdoor Office BarCamp 2025 la Timișoara, România.

Invităm cu drag pe toţi cei interesați sau care au experiență în lucrul în aer liber să participe la OutdoorOffice BarCamp 2025 (#oobc25). Această ediție este direct conectată la a 18-a ediție a Simpozionului Internațional de Management (SIM 2025) și la Workshopul Hibrid Industry and Society 5.0.

În 23 octombrie, în cadrul Workshopului Hibrid Industry and Society 5.0, Charlotte Petersson Troije, doctor în Știința Vieții Profesionale și lector în Leadership și Organizații la Departamentul de Studii Urbane al Universității Malmö (Suedia), pionier Outdoor Office, va susține o sesiune specială:

„The Potential of Outdoor Office Work for Innovative and Sustainable Ways of Organizing”

În 24 octombrie pionierii conceptului Outdoor Office, împreună cu Nature Desks (Amsterdam), My Business Camp (Frankfurt) și Societatea ErgoWork, vor organiza trei workshopuri tematice în aer liber, deschise publicului larg, mediului de afaceri și autorităților locale:

  • Muzeul Satului Bănățean (10:00 – 11:30) – sesiune dedicată infrastructurilor și cadrului rural pentru munca în aer liber, cu participarea reprezentanților administrației județene;
  • Parcul Botanic Timișoara (12:30 – 14:30) – workshop axat pe infrastructura urbană pentru munca outdoor și rețelele de coworking de proximitate, cu participarea reprezentanților Municipalităţii;
  • Iulius Garden (15:30 – 17:00) – principala zonă verde conectată la Outdoor Office Day Timișoara, dedicată companiilor interesate de integrarea muncii în aer liber.

25 octombrie va aduce un eveniment mixt între ieşirea tradiţională în aer liber a conferinței SIM (tradițional organizată în podgoriile Buziașului) și întâlnirea Internațională a Pionierilor Outdoor Office. Charlotte Petersson Troije va facilita un dialog deschis între profesori, cercetători și pionieri internaționali, concentrat pe rolul outdoor office în stimularea creativității, inovației și performanței. Sesiunea se va desfășura într-un cadru relaxant, în vie, completată de gastronomie și vin.

Evenimentul oficial Outdoor Office BarCamp 2025 se va încheia în după-amiaza zilei de 25 octombrie cu o sesiune de tip Walk & Talk sub Colonada Imperială din Buziaș, unde vor fi sintetizate principalele idei și defini următori paşi.

În 26 octombrie – opțional participanții sunt invitați la un tur inspirațional către:

  • Socolari Artists’ Community Village – o comunitate artistică iniţiată de artistul plastic Tasi Iosif, implicat activ în Outdoor Office Day Timișoara încă din 2022;
  • şi o scurtă drumeție prin Rezervația Națională Cheile Nerei, cu final la Băile Herculane; sau întoarcerea la Timișoara

Published by Sebastian Capotescu

search for healthy and natural ways of life and work

Leave a comment